sâmbătă, 2 aprilie 2011

burial

fata asta
de care m-am îndrăgostit acum puţin timp
mi-a spus că ştie ea pe cineva
care mi-ar umple golul
din piept
ca o betonieră cu iubire

aştept
sunt singur de aproximativ o oră
de când ultima ceartă şi-a descărcat bateriile
şi s-a stins cu tot cu femeia
pe care cred că nu o mai iubeam
de ceva vreme

azi ţin post negru
la capitolul fericire
scriu adevăr
fără dar şi poate
nu dorm nopţile
şi mor încet
sub cearcăne mov ca tenişii tăi.

joi, 31 martie 2011

sunet de timpan

îmi mai aduc aminte de ea câteodată
de parcă ar fi vioara
ce mă inspiră pe mine
mă naşte şi mă adoarme
dar pleacă mereu înainte ca eu să mă trezesc

o mai confund cu o altă fată
atunci când îmi upgradează
dubla personalitate
dar mereu uit cine e

i-am zis că are
corp de fildeş
gâtul fin pătat cu buricele degetelor
ce nu lasă urme niciodată
usoară în greutate
cu coardele castanii şi bărbia rotundă
buze mari ce sărută cerul

arcuşul ei
mă ucide încet
ca o supradoză de pastile
lăsând impresia că ea e încă aici
o mai aud din când în când cum plânge
de parcă nimeni nu ar ţine-o
în braţe
şi nimeni nu ar vrea s-o aibe

dar
îmi mai aduc aminte de ea câteodată
de parcă traieşte în mine
mă naşte, mă adoarme.

joi, 24 martie 2011

smalţ

*
azi doar sufletul îmi alunecă prin casă
însângerat stă cu mâinile
în sân
capete reci lovesc podeaua
e duminică şi miroase
a mort în mine

mâine vine repede
la fel cum ai venit şi tu
de fiecare dată când ai promis
uiţi cum te cheamă
şi noi ne continuăm drumul

dar vine şi ziua aia
când ai să ai la
status doliu
legată de amintiri
ca un cordon
ombilical
iar eu am să suflu
zăpada rămasă din
luna martie.

luni, 7 martie 2011

Hai să-ţi spun cum sunt în realitate

începe şi se termină cu tine
o zic cu un suflu de adrenalină
gen drum n bass
aşa e
începe şi se termină cu tine
pot să o repet de o sută de ori
şi tot nu înţelegi asta

ascultă
nu sunt genul care fuge cu flori pe scări
nu mă împiedic în fugă la etajul trei
cu o cutie de bomboane în mană
sunt ăla care bea mojito în weekend şi
iubeşte puţin când toate sunt pe dos

tu nu m-ai văzut cum sunt în realitate
cum îmi strâng cravata înainte să ies
şi cum primesc mereu împuşcături de ruj
pe guler pe gât
sau
unde mai vreau eu

pentru că tu eşti genul de fată
înaltă doar când stă pe tocuri
care nu ştie de unde vine
şi nici unde pleacă
tu ştii doar să iubeşti să cerţi
să ierţi
tu ştii doar cum să te pierzi în
bucle infinite

iubire
mai spune
şi tu piua.