de parcă ar fi vioara
ce mă inspiră pe mine
mă naşte şi mă adoarme
dar pleacă mereu înainte ca eu să mă trezesc
o mai confund cu o altă fată
atunci când îmi upgradează
dubla personalitate
dar mereu uit cine e
i-am zis că are
corp de fildeş
gâtul fin pătat cu buricele degetelor
ce nu lasă urme niciodată
usoară în greutate
cu coardele castanii şi bărbia rotundă
buze mari ce sărută cerul
arcuşul ei
mă ucide încet
ca o supradoză de pastile
lăsând impresia că ea e încă aici
o mai aud din când în când cum plânge
de parcă nimeni nu ar ţine-o
în braţe
şi nimeni nu ar vrea s-o aibe
dar
îmi mai aduc aminte de ea câteodată
de parcă traieşte în mine
mă naşte, mă adoarme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu