sâmbătă, 19 decembrie 2009

Spirit


Darkness


O sa fiu mort cand lumea
va arunca bucati
de pamant si petale
de trandafiri
peste sicriul
ce suspina cu picaturi
de ploaie

dar
am sa ma invart de
noua ori in jurul
lui Hades
si-am sa sorb
tristetea lui
Acheron
ca sa-ti sterg
ultima
patima din suflet.

Am sa-l las intr-un
colt
de minte pana
si
pe Lethe
doar sa nu ma dai uitarii
si sa-ti aduci
aminte
ca am fost mana
ce-ti alina
durerea.

Am sa trec Styxul
sa ajung la
Dumnezeu
si-l voi ruga sa-mi mai lase
doar o
singura zi pe pamant
sa-ti pot spune inca
o data
te iubesc.

5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Amintitrea nu va pieri niciodata(nu vb. despre pierderi de memorie) dar intensitatea cu siguranta ca se va diminua sau chiar schimba radical de-a lungul timpului.

    Ceea mai mare frica a omului este singuratatea fizica si spirituala in contextul eternitatii. In versurile de mai sus, moartea este acceptata doar cu conditia "nemuririi amintirii eului liric", da, vesnicia nu este definita de timp, insa dorinta nascuta din frica singuratatii se va dovedii mult mai dureroasa decat moartea in sine pentru "ea".
    Rreintoarcerea de la finalul poeziei este un get de slabiciune si incapacitate de a pierde din partea personajului, mai important decat a castiga e a stii cum sa pierzi.
    Imi place ca te legi de mitologia greaca si imi place cum creionezi realitatea .
    Frumos>:D<

    RăspundețiȘtergere